Creatie versus creativitate in publicitate

Nimic nu atrage mai mult decat atitudinea "out of the box". Toti creativii se dau peste cap sa aduca ceva nou sa sa imbrace ceva clasic in haine aparent noi. Publicul larg reactioneaza imediat la produse publicitare creative. O campanie "shui" sau "artistica" genereaza automat dezbateri, "argouri" si glumite repetate la unison de oameni din cele mai diferite categorii sociale. Dar asta inseamna oare ca respectiva campanie publicitate a avut succes?

Sa luam spre exemplu binecunoscuta campanie "laser, frate" aka Teletec. Oralitatea si stilul "funny" ale spotului tv au starnit o adevarata "revolutie" in randul publicului larg, insa daca intrebai pe cineva random daca a retinut numele produsului promovat, aveai o mica, mare surpriza, brandul respectiv nu era asociat cu reclama in sine. Astfel de exemple sunt multiple si din cele mai diverse registre de comunicare.

Concluzia? Multe agentii au transformat ideea de creativitate in publicitate in adevarate concursuri de creatie de tip scurt metraj neconventional, directie care prinde la mase, insa care nu influenteaza decizia de cumparare a acestora. O astfel de abordare castiga multe premii, doar oare vinde? Trebuie stabilite niste limite ceva mai clare intre creatia pura si creativitatea inteligenta in comunicare.

Dar oare unde ar trebui sa inceapa creativitatea si sa se sfarseasca? Greu, domne greu... pentru ca atunci cand te pornesti pe o idee nu te mai opreste nici CNA-ul... Ne atasam de concept si, uneori, uitam care e scopul strategic al campaniei de comunicare, targetul etc. E minunat sa creezi, sa creezi si iar sa creezi, nimic de zis.. Dar daca publicul este orbit de glumite sau cine stie ce efecte de executie si nu proceseaza mesajul publicitar, atunci creatia ta e muta si surda.
Intotdeauna am urat reclamele demonstrative de tip Dero, pana sa ma prind acum multa vreme ca ele isi fac treaba mai bine decat o fac multe reclame creative, pentru ca vand, vand si iar vand! Sunt clare, simple si pe intelesul publicului-tinta aka gospodinele.

Iubesc creativitatea in toate formele ei, mai ales in advertising, dar in ultima vreme focusul este doar pe a atrage atentia, reclama trebuie sa urle de creativitate. S-a uitat de limite, de obiectivele de comunicare, de impactul practic.

Cand eram prin liceu ma batea gandul sa dau la Jurnalism si cand am aflat ca exista o materie care se numea Creativitate la care se dadeau meditatii am ramas speachless... Mi se parea redundanta ideea... Cum sa meditezi pe cineva la creativitate?! Consideram ca tot ce tine de creatie nu cunoaste incorsetari, ca tine de instinct, de pornire interioara. Nimic mai FALS! Orice idee nefiltrata corect este nula, pentru ca nu poate fi tradusa corespunzator pentru receptor. Limbajul si contextul decid daca ideea ta ajunge unde trebuie si isi face treaba.

Condeiul scrie, deseneaza, creeaza lumi peste lumi, dar daca registrul nu este unul inteligibil pentru cel care ii admira creatia, devine un "pseudopicasso" al publicitatii... toata lumea se preface ca intelege si atribuie sensuri - ca sa nu par "limitat" si sa nu fiu marginalizat. Sau, in cel mai bun caz, creatia publicitara se imprima mecanic pe buzele tuturor prin glumite si referiri comparative.

Ce diferentiaza creativitatea de creativitatea inteligenta in publicitate? Cifrele post-campanie, awareness-ul generat si executia. Destul de simplu in teorie. Insa in practica, devine din ce in ce mai greu sa stabilesti niste limite reale... pentru ca pornirea artistului e al naibii de greu de stavilit.

Natura umana este una creatoare, care inventeaza si reinventeaza tot ce intalneste. Este de datoria oamenilor de comunicare sa incerce sa creioneze modele si sa aleaga instrumentele corecte, astfel incat creatia in sine sa fie perceputa si asimilata cat mai aproape de realitatea ei.

Asa ca oameni buni, creati, creati, creati, dar hai sa o facem mai mult cu capul decat cu sufletul, pentru ca poeti sunt multi, dar POEZIILE notabile le numeri pe degete...

What have we done to the world? Look what we've done...

Da, he's gone... Ma alatur turmei de postari pe tema "Moartea lui Michael- The king of pop". O fac in mod constient, neoriginal, dar asa mi-a dictat ceva in interior. Acest liant dintre generatiile muzicale, care este idolatrizat din nou acum (post mortem), a fost crucificat si scuipat cu vorbe si actiuni grele (pedofil, monstru, outrated etc.) de nimeni altii decat de noi. Da, noi! Care alimentam ziarele si emisiunile de scandal cu tiraje si ratinguri.

Michael Jackson - Leave Me Alone

Da, MEDIA, prima putere in stat, care adulmeca mirosul de "sange imagologic" si loveste, darama. Mai trist e ca media nu exista fara noi si, prin asta, suntem direct implicati in toate demersurile acesteia.

Pentru mine si pentru multi MJ a fost si va ramane o sursa de inspiratie, o evadare, o eliberare si, mai ales, un simbol al artistului in forma sa originara. Am fost un spectator amortit la lupta si realizarile lui, m-am bucurat de ce a oferit lumii si m-am cutremurat vazand ce a primit inapoi...

Michael Jackson - Stranger In Moscow

Inca nu pot constientiza moartea lui, pentru ca el exista si va exista prin ce a lasat in urma. Prin asta ne diferentiem noi, muritorii de rand, de astfel de oameni vizionari... oameni care reinventeza notiunea de talent... ei lasa ceva lumii, ceva care nu moare.

Michael Jackson -Cry

Muzica lui nu cunoaste varsta, culoare sau statut social. Ea uneste suflete si face ocolul unei lumi obosite, care se infioara, danseaza si se descarca de griji pe beat-urile ei de zeci de ani... Insa pentru a da acest dar lumii, a renuntat la tot... identitate, viata, ajungand sa traiasca cosmarul propriului succes. Mintea umana nu poate percepe ideea de artist perfect si atunci ataca omul din spate, pana cand acesta ajunge sa duca o viata de detinut, sa fie prizonierul propriei creatii. Totul fara dreptul de a alege. Pana ajungi sa urasti efectiv produsul propriei creatii, sa simti ca innebunesti, ca te sufoca resentimentele, furia...

Michael Jackson & Janet Jackson - Scream

Ma doare, ma oripileaza sa vad, sa aud, sa cred, sa ma mai intereseze de informatiile fabricate de media? Pe voi?
E asa usor sa arunci cu pietre, dar si mai usor e sa stai in coltul tau si sa observi cum se arunca cu pietre, participand la actul in sine prin pasivitatea noastra.

Michael Jackson - Earth Song ST

E adevarat, cu totii stim ca pentru a ajunge la un astfel de nivel de popularitate si valoare te astepti sa fii lovit, sa nu mai stii ce inseamna intimitate, sa pierzi oameni dragi si sa "castigi altfel de prieteni" , dar nimeni nu cred ca isi imagineaza in ce se poate transforma un astfel de ideal si cata lupta e in culisele lui... Pentru MJ motorul unei vieti stralucitoare si agonice a fost publicul.

Nu pot decat sa ascult in continuare muzica ta si sa ma bucur ca generatiile noastre s-au intersectat Multumesc...

Cand pasiunea te inunda, devii sclavul ei, sacrifici orice, ea te inalta, ea te devoreaza, ea iti da nemurire...

Erase and... escape your expectations of "humanity"

Yeah I'm back:)... A fost o pauza destul de lunga in care am lasat ambuscada de ganduri sa vina si sa treaca, dar uite ca mi s-a facut dor. Postul din noaptea asta este o pseudo-revelatie puerila, dar o voi impartasi cu voi cu riscul de a nu aduce nimic nou de data asta: Omul are profund sadita in el samanta egoismului, la unii dintre noi ea ramane inghetata in stadiul embrionar, pe cand la altii infloreste cu o viteza coplesitoare. Totul cat se poate de normal pana aici... Insa sunt multi dintre noi carora le pasa de cei carora nu le pasa la randul lor. Reality bites:). Tell me something I dont't know...
Consolarea probata? Tot timpul e vorba de alegere si practic fiecare primeste ceea ce merita intr-o forma sau alta, mai devreme sau mai tarziu. Conturile se regleaza independent de noi, totul e ciclic si roata nu iarta si nu uita niciun demers. A dori binele pentru cat mai multi este un fals ideal, o ineptie copilareasca, pe care unii efectiv nu invata sa o evite.
E cel mai lame sa traiesti, constient fiind, in franturi, sa fii numai suflet si sa rupi din tine, sa dai fara sa ai pretentia sa primesti inapoi. Sa nu inveti niciodata ca motorul oricarei actiuni umane este propriul interes.

Fiecare dintre noi este un mijloc pentru scopurile cuiva, stralucim cat stralucim, dupa care suntem aruncati la cosul de gunoi sau suntem amintiri fade, care nu mai trezesc nimic, poate chiar nici bunul simt de a arunca un zambet sau o urma de respect, presupunand ca aportul nostru la vietile celor din jur a fost pozitiv intr-o oarecare masura.

Am mai spus eu candva, vom fi mereu dezamagiti daca nu renuntam sa cautam propria oglindire in ceilalti. Daca te astepti ca un gest al tau sa come back sau sa marcheze persoana respectiva forever, nu vei acumula decat frustrari.

Suntem cei mai tari in a complica lucrurile simple, a vedea 50 de fatete ale unei probleme cu doua laturi mari si late si asta pentru ca blestemul cutiei Pandorei respira in noi, pentru ca lasam speranta sa nasca dorinte si ganduri de mai bine si mai frumos. Ei bine, la oameni nu functioneaza. Numai ce creezi cu propriile tale maini poate fi asa cum visezi, poate fi controlabil si nu te va trada sau darama. Dar nici asa nu e bine, nu-i asa? Pentru ca unde mai este provocarea daca ai totul exact asa cum vrei.

Sunt putini care se multumesc cu niste marionete in jurul lor, pentru ca indiferent cat de limitat ai fi, tot te trezesti intr-o dimineata cu dorinta nebuna de a lupta pentru ceva care conteaza pentru tine. Insa dupa un timp dupa ce dai tot si un pic peste, povestea se termina, alta incepe si te impiedici intamplator de trecut, doar ca sa primesti un zambet ironic si doua vorbe expeditive...atunci realizezi ca practic nimic din trecut nu conteaza, prezentul si viitorul sunt tot ce ai. Accepti sau iti place sa te lupti cu nisipurile miscatoare?

Uitandu-te inapoi nu faci decat sa alimentezi puroiul unor esecuri sau unor handicapuri care nu vor sa moara. E asa usor sa insiri vorbe, sa le crezi, sa iti setezi noi orizonturi ceva mai mecanice si mai simpliste, dar te lovesti mereu de o problema, suntem oameni, iar oamenii nu stiu ce vor cu adevarat niciodata, pentru ca sunt lacomi si confuzi. "So, what's in it for me? Nimic?! Glumesti, nu? Pey de ce mai purtam discutia asta?", cam astea sunt gandurile reale ale celor din jur, ganduri mascate frumos cu vorbe evazive si limbaj nonverbal.

Imi doresc sa schimb lumea, dar ea nu doreste sa fie schimbata, pentru ca ii este bine asa, pentru ca egoismul este singura ratiune de a fi intr-un context lipsit de iubire pentru celalat in adevaratul sens. Cum sa inveti sa fii egoist? Exista retete? Cum poti iubi fara sa doara, fara sa renunti la tine? Cum poti trai si actiona ca sa iti fie doar tie bine? In conditiile in care shuturile sistematice ale vietii au devenit simple mangaieri, nu sunt in stare sa trezeasca in tine dorinta de a te iubi pe tine inainte pe toate....

Unii nu pot iubi decat asa si nu traiesc cu adevarat decat aruncand orice scut, decat dansand naked on the highway. De ce? Pentru ca sunt liberi, indiferent de palme, de nori sau dezamagiri, pentru ca totul lor este ceva ce unii nu vor fi capabili niciodata sa inteleaga. Iar cand astfel de oameni decid sa puna punct si se stinge ceva in ei, e timpul sa iti pui un mare semn de intrebare privind valorile tale si viata pe care o "traiesti", sa te uiti adanc in sufletul celui de langa tine si sa "vezi" daca in el pulseaza lumina care te elibereaza sau daca nu poti trece mai departe de o privire goala. Ai descoperit prietenie, iubire in jurul tau? Exista sau ti-e frica sa vezi? In ce consta fericirea ta?

In viata nu exista winners and losers, exista doar oameni care vor sa vada mai departe de imediat, de sigur si oameni care refuza si prefera o pseudo-libertate compensata de "imagine" si teatru lejer.

Concluzia? O trageti voi mai bine... iar cand descoperiti un manual "cum sa fii egoist in cativa pasi simpli" dati un semn:). Sau mai bine "Cum sa devii limitat", pentru ca fericiti sunt cei saraci cu duhul.

Hai sa ne facem propria realitate mai frumoasa:). Sa alegem bucuria de a fi liber si sa invatam sa stergem ce ne consuma inutil existenta. Noi sa fim sanatosi...

Sunteti pupati, dragii mei.
Eu

This is a TOAST... to US... to the people who have us, the losers who had us and the lucky bastards who will meet us!

Postul acesta s-a vrut o scrisoare deschisa in atentia oamenilor fara coloana vertebrala, oamenilor prea slabi ca sa se ancoreze in valori precum: demnitate, bun simt, cuvant... oamenilor care nu pot inainta in viata pe propriile picioare, care dezvolta foarte usor obsesii, pe care le confunda cu iubirea si prietenia... obsesii ce developeaza acte disperate, egoiste, care coboara pana la ultimul nivel de degradare umana. Oameni care manipuleaza prin santaj emotional, generand mila si atentie over and over again. Oameni care fac un lucru frumos doar pentru a compensa un lucru urat pe care l-au facut, care nu stiu cand sa se opreasca, care lupta pentru false idealuri... Astfel de caractere mari ne paraziteaza existenta provocand un dezechilibru total si trebuie eliminati brutal si irevocabil, precum scoti un plasture.

Rabdarea, altruismul si dorinta de a fi bine alimenteaza, nu vindeca sindromul descris mai sus... si o spun cu mare certitudine, pentru ca, fara voia mea, am devenit expert in astfel de cazuri. Mai mult, am constatat ca aveam dreptate:), cand acesti wannabies reusesc sa isi schimbe cat de cat centrul de interes, tot ce a fost in urma capata alte valori si se intorc la originile egoiste. Ce nu inteleg eu si condamn este faptul ca inca se agata de tine, nu te lasa sa traiesti, sa respiri din nou viata... tot reapar ca niste copii rasfatati, care vor sa faca "nanananana"... uite ce am mai facut eu, ce shmecher cu 3 de shm sunt eu.... LAMEO!!! Rasu-plansu asa... penibil.

Si mai trist e ca daca antenutele lor depisteaza o schimbare in tine, ca te afecteaza intr-o mai mica sau mai mare masura actele lor, nu se lasa pana nu varsa tot... eh.. de la asta pana la a distruge ce a mai ramas dintr-o amarata de prietenie e doar un pas, pentru ca toate au o limita. Well, erase, rewind and fuck the hell off, 'cause I'm not mother fucking Theresa. Enough is enough!

Ce e interesant este ca poti distruge foarte usor astfel de oameni, trebuie doar sa vrei... si ii zdrobesti ca pe niste insecte ametite.

E chiar foarte simplu:

1. le poti arata din nou ce au pierdut

2. le poti induce stari prin apelul la trecut

3. ii poti lovi exact unde stii ca ii doare

4. le poti influenta foarte usor deciziile

5. te poti juca cu mintea lor pana face Poc! si pana devine fun

Bang, bang! You hit the ground...

Hash, hash, baby don't cry...

Dar merita? Eu zic ca nu merita efortul... Dar subliniez, exista limite in toate... In cazul meu, cand am facut click... nasol moment! Pentru ca nu ma las pana nu se intampla ce vreau sa se intample, am mai facut asta si m-am surprins eu pe mine... cum au iesit lucrurile fara sa ma chinui prea mult... nici macar nu e o provocare... e doar o chestiune de vointa. Cred ca tocmai s-a terminat sacul cu bunavointa... era si timpul... tarziu, tarziu.

Dragii mei, ma uit in jur si vad atata amaraciune, durere, neajuns... chiar nu are sens sa mai irosim nici macar o secunda cu ganduri, stari si oameni care nu merita. Orice poveste are si un sfarsit, noi alegem care si cum sa fie.... So drown in your Silicon Valley, my darling.

Recviem of a damaged reality

Why?

What?




When ?




Now?

End...

Smile, empty soul...'cause it's time to say Goodbye...

Nu am sa incetez niciodata sa ma minunez cata iubire poate incapea intr-un singur suflet, cate ganduri se lovesc intre ele si cate sentimente contradictorii exista in fiinta umana. Tot ce pot spune este ca avem o singura viata, in care fiecare pas, fiecare decizie, se transforma in amintire si ramane cu noi pentru totdeauna.

Existe momente cand, independent de noi, trecutul se impleteste cu prezentul, momente care dor, dar a caror durere e dulce, atat de dulce incat te doboara. Momente care marcheaza inceputuri si sfarsituri, momente in care o parte din noi moare, pentru ca alta sa se nasca...

http://www.youtube.com/watch?v=f0gXc1XmQCg&feature=PlayList&p=A51D655549C018AA&playnext=1&index=11

When it's time to let go, you let a dream die and you learn how to say Goodbye... You know that the right thing is the worst thing for your inner peace, but in the end, it's only the best damn decision that you can make for yourself and for the ones that really count in your life.

A invata sa mergi mai departe cred ca este o virtute pe care o inveti pentru a nu fi strivit de propriile regrete si pentru te regasi in linistea celuilalt. Cred ca cel mai frumos dar a trecutului este nostalgia, care nu poate fi ucisa nici de timp, nici de spatiu, nici de ratiune.
So, smile empty soul 'cause it ain't over 'till it's over. Open your heart, clear your head and embrace a new life, a new dream, a new soul.

The day our hands met is a day that will live forever only if we part now to taste hapiness on our separate ways...

Wash away the pain of the past with tears of joy and sadness...

Walking away takes more courage than faith

Leaving behind a world of emotions, experiences and feelings means a new phase in your life, a journey to a new you.
So this is it... that time has come... Goodbye. I'm letting this angel fly away 'cause he found his heaven.

Caligula sau dulcea otrava a nebuniei

Cand sublimul si grotescul se intrepatrund in dansul mortii, cand viata se hraneste cu propria durere, cand iubirea capata dimensiuni demonice, cand ideea este lupta sangeroasa a pasiunii, cand notiunea de adevar se reinventeaza, cand puterea absoluta este triumful asupra propriei fiinte, cand demnitatea este crucificarea insetata a slabiciunii umane, cand placerea sodomica ti-e altar, cand iti dezbraci trupul si spiritul de prejudecata... Tu cine esti defapt? Poate doar o imagine obosita a unui destin intre destine expusa in galeria existentei anonime...

Inca din liceu Albert Camus m-a bantuit, desi intalnirile noastre secrete erau destul de rare. Zilele trecute, vizionand fugitiv un matinal am surprins pret de cateva minute un tanar actor, George Costin, a carui modestie m-a cucerit si am ales sa merg sa il vad in piesa Caligula, la deschiderea Festivalului National de Teatru. Tot aici a evoluat Vlad Birzeanu in rolul lui Scipio, care la doar 17 ani a transmis publicului o rafala de emotie, pasiune si daruire, careia nu poti sa ii rezisti.Dar care e povestea lui Caius Iulius Caesar Germanicus? Cunoscut drept Caligula, a fost al treilea imparat roman si al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 pana in 41. S-a remarcat in istorie prin politica despotismului si incoerentei. Cruzimea, extravaganta si caracterul sau patimas au starnit doua conspiratii impotriva sa soldate, fiecare, cu numeroase executii. In ianuarie 41, Caligula este asasinat in apropierea palatului sau din Roma, in urma unei conspiratii a pretorienilor in frunte cu Cassius Chaerea si L. Annius Vincianus.

Caligula, zeul
Farsa finala a lui Caligula avea sa fie aceea de a se proclama zeu, egalul lui Jupiter insusi. A pretins sa fie zeificat in timpul vietii, si-a construit si dedicat un templu, unde statuia sa a fost asezata intre Castor si Pollux pentru a fi adorat odata cu acestia. Templul sau a fost inzestrat cu un cler special si cu o rezerva de victime selectionate pentru sacrificii, iar calul sau preferat a devenit unul dintre preotii acestui templu. Statuile celebre ale lui Ianus si ale altor zei au fost decapitate pentru a li se inlocui capul cu chipul imparatului. I se construise un mecanism care ii permitea sa raspunda tunetului si fulgerului lui Jupiter, imitand la perfectie deopotriva tunetul si fulgerul. Caligula sustinea ca insasi zeita Lunii a coborat din cer pentru a i se darui.

Interviu publicatia Ziua - George Costin, daca ar fi sa reinventezi un nume pentru teatru, cum i-ai spune? Cum l-ai traduce in limbajul tau personal?
"Vai, ce intrebare mi-ai pus... Imi vin in minte foarte multe cuvinte, dar nici unul nu ma satisface... As spune ca e o dementa frumos controlata. " Acesta este George Costin, un actor usor controversat de lumea amatoare de teatru, datorita staturii care nu se aseamana cu eroul pe care il interpreteaza aici. Insa interpretarea sa a redus la tacere vocile superficiale...

Victor Ioan Frunza, un dirijor al nemuririi, a acordat aceasta capodopera dramatica reusind sa infioare publicul stare cu stare, imagine cu imagine, sunet cu sunet... Creatia a avut si elemente de interactiune simulata, in care spectatorul era invitat sa "treaca" dincolo de limita scenei, dincolo de oglinda, pentru a se regasi si a fugi de sine. M-am lasat cuprinsa de vartejul de forta care te inalta si te coboara, iar furtuna eroului principal mi-a spalat gandurile obosite de rutina in care sunt ancorata zi de zi. Pret de doua ore simfonia de culoare, dinamica si sunet te transpun in universul imparatului obsedat de misterul mortii, de senzualitatea brutala, de ambrozia terorii, de parfumul divinitatii, pana ajungi sa vezi lumea prin ochii lui, sa traiesti odata cu el, sa ii intelegi idealurile... si sa cazi, sa te ridici, sa urasti odata cu el... Nu exista iubire, nu exista slabiciune, nu exista inhibitii... exista doar pasiune. Decor, interpretare, sunet, lumini, concept... toate au intregit mesajul lui Albert Camus, care va ramane cu mine.

"Valsul" aproape carnal dintre Scipio si Caligula, Simbolizand Binele si Raul, invoca iertarea, cruzimea, tradarea, minciuna, iubirea, puterea, patima, arta de a invata moartea, determinarea pana la obsesie... culminand cu moartea lui Caligula, asasinat de o parte din propriii slujitori ramasi in viata. Astfel ca eroul a gustat el insusi din fructul mortii pe care il venera si il "daruia" pana si celor care ii erau aproape.

Acest post este un pseudotribut pentru ei, actorii acestei piese si pentru EL, care este ACTORUL... nu are nume, nu are fast, insa are un strop de nemurire prin noi, observatorii tacuti si reci, protejati de valul invizibil al statutului de spectator.

Caligula
de Albert Camus,
adaptare Nicolae Weisz

Distributia

Caligula: George Costin
Caesonia: Inna Andriucă
Helicon: Ioan Codrea
Scipio: Vlad Birzeanu
Cassius: Sorin Miron
Lepidus: Ioan Costin
Lucius: Vlad Mureşanu / Ovidiu Coroiu
Patricius: Adriana Covaci
Panyke: Magdalena Nemeş
Cenna: Wanda Farkas
Parsifae: Adriana Presan
Circe: Gabriela Del-Pupo
În alte roluri: Raul Hotcaş, Lavinia Paşca, Alina Coteţ, Marin Ciucă si altii

Regie: Victor Ioan Frunză
Muzica: Cari Tibor
Decorul si costumele: Adriana Grand
Asistent al directorului: George Costin